Cum am aflat de Sfântul Mucenic Foca
În anul 1627 sinodul Bisericii ortodoxe ardelene întrunit sub păstorirea mitropolitului Dositei a stabilit cifra record de 73 de sărbători canonice, la care se adugă cele 52 de duminici, ajungându-se la un total de 125 de zile de sărbătoare anuale. Nerespectarea lor atrăgea pedepse grele: „…nime să nu cuteze a lucra, nici sie, nici la clacă, că cine va lucra să fie de glubă 6 florinți, iar popa de nu va spune sărbătoarea, birșag 12 florinți.” Sărbătorile religioase ale românilor ardeleni au fost permanent un prilej de ironie pentru cele trei națiuni din Transilvania, mai ales după încheierea evului mediu în Europa. Pe deoparte era problema economică, pentru că 73 de zile pe an românii nu veneau la muncă pe moșiile nobililor. Aceștia fiind în majoritate calvini aveau numai 3 zile de sărbătoare pe an în plus față de cele 52 de duminici. Desigur în realitate oamenii își lucrau pământurile lor chiar și în zile de sărbătoare minore pentru că de ele depindea supraviețuirea lor și a familiilor. Aici însă intervine și problema confesională, atât calvinii cât și catolicii făcând presiuni ca să-i convertească pe ortodocși, începând prin armonizarea timpului canonic. Lucrurile s-au complicat după 1701 când au intrat în joc și austriecii. Administrația imperială care dorea să raționalizeze viața și timpul supușilor pentru a le crește productivitatea, a impus sărbătorile canonice catolice ca fiind obligatorii în întregul imperiu. Pentru calvini nu era o problemă pentru că sărbătorile catolice erau ceva mai multe și oricum la aceleași date ca ale lor. Românii însă s-au prevalat de legile toleranței religioase din Transilvania, care permitea fiecărei confesiuni să-și celebreze sărbătorile în deplină libertate. Având în vedere că sărbătorile nu erau la aceleași date la ortodoși și la catolici, iar cele catolice deveniseră obligatorii, numărul zilelor libere pentru români a crescut considerabil! Cum intervenția imperială de uniformizare și modernizare a societății a creeat mai multe probleme decât a rezolvat, societatea și-a căutat propriile rezolvări. Pe deoparte românii au fost mai accentuat percepuți ca străini cu obiceiuri exotice, iar pe de altă parte a crescut numărul zilelor obligatorii de clacă. Această ultimă hotărâre i-a împins pe țăranii români să dedice muncii mai multe zile din propriul timp canonic de sărbătoare. Între timp lucrurile au evoluat semnificativ, dar în Ardeal și acum sărbătorim cu toții Paștele de două ori, ceea ce nu e un lucru rău!
Totuși după trei sute de ani de la cele relatate de mine, rezistența față de alterarea timpului canonic ortodox continua. În toamna anului 1960 mă aflam la bunicii materni din Moldova care au hotărât să culeagă mai devreme via pentru că se prognozau ploi. Au tocmit oamenii care veneau de obicei: bani, mâncare și tot al șaptelea coș din ce se culegea. Și au așteptat, și au așteptat…A doua zi bunicul a înhămat calul la șaretă, m-a luat cu el, și a dat fuga să vedem ce s-a întâmplat. Oamenii erau bine mersi și stăteau la taclale prin curte. Spre marea mea uimire i-au spus: „ Păi bine Coane Ioane, cum era să venim la muncă de ziua Sfântului Mucenic Foca. Matale n-ai văzut ca e cruce neagră în calendar?” Bunicul a tăcut, pentru că nu te pui cu credința oamenilor, dar știu că odată ajuns acasă a mai luat un rând de pastile pentru tensiune. Eu m-am bucurat de excursia cu șareta, iar bunica a pus mâncarea la rece în beci. De atunci au trecut peste 60 de ani plus o pandemie majoră și am aflat că se experimentează săptămâna de lucru de patru zile. Probabil că dezvoltarea tehnologică ne permite acest lucru. Nu știu dacă ziua liberă în plus va fi un timp canonic de sărbătoare în comunitate sau ne vom canoni individual să ne distrăm în rând cu lumea. Sfântul Foca să ne lumineze!
medicinaevolutionista 