Lingurița de gânduri bune (III)

Bucureștiul nu-i pentru bătrâni!

În urmă cu aproape un secol Bucureștiul devenea capitala art-deco. Dacă Viena avea secession-ul, iar Budapesta art nouveau, iată că la mai puțin de un deceniu de la Întregire intram în lumea bună a arhitecturii. Efervescența națională și economică și-a găsit expresia culturală în modernismul art-deco-ului. Influența sovietică și megalomania național-comunistă nu au reușit să șteargă de pe harta orașului toate clădirile art-deco.  În ultimii ani primăria Bucureștiului și primăriile de sector au făcut eforturi pentru ameliorarea spațiului public și recuperarea unor clădiri emblematice: stații de tramvai și autobuz acoperite, iluminate și cu bănci; treceri de pietoni cu rampe pentru cărucioare; autobuze și tramvaie cu aer condiționat și podeaua la nivelul peronului; gazon între liniile de tramvai; clădiri renovate și reintroduse în circuitul public, etc. Bucureștiul devine un loc plăcut de locuit! Dar nu toți bucureștenii sunt impresionați și unii țin să-și exprime dezacordul: gazonul din stații e plin de mucuri de țigări, cutii de bere și șervețele (deși sunt trei coșuri în fiecare stație); rampele de la trecerile de pietoni sunt ocupate de trotinete electrice abandonate; băncile din stațiile STB sunt ocupate de tineri frumoși, sănătoși și viguroși care contemplă ecranul telefonului; clădirile renovate sunt decorate cu graffiti dubioase. Bucureștiul este un oraș deschis în care competiția este încurajată cu orice prilej și la orice vârstă: tinerii reușesc să urce în vehiculele STB și să ocupe toate locurile libere în mai puțin de 3 secunde, în ciuda strategiei bătrânilor de a le bloca accesul cu sacoșe; competiția de graffiti acoperă orice spațiu alb, chiar pe fațada Ateneului. Singurele locuri unde bătrânii sunt tratați cu oarecare decență sunt farmacia și banca. Eu cred că tinerii au dreptate: dacă ai ajuns la vârsta pensiei și nu ai fost în stare să-ți faci o casă în afara orașului și să-ți iei o mașină puternică, ai trăit cam degeaba. În plus tinerii relaxați și cu ochii în telefon nu prețuiesc spațiul public sau clădirile vechi. Probabil că forma lor de exprimare este graffiti și neglijența urbană. Nu știu cum va evolua  orașul nostru când va trece în mâinile unor oameni competitivi care visează la raiul imobiliar clădit pe ruinele caselor cu stil de altădată. Cât despre bătrâni, să ne amintim ce cântau lăutarii din Obor: ”Du-l, du-l c-a trăit destul!”

Lingurița de gânduri bune (II)

Ritualurile de trecere spre maturitate marchează faptul că ești apt să-ți stăpânești pornirile, înțelegi responsabilitățile ce te așteaptă și poți să treci în următoarea etapă a vieții tale. Ritualul în sine e marcat de evenimente diferite: prima menstruație la fete, prima participare la un meci cu echipa școlii, confirmarea botezului, examenele de la sfârșitul unui ciclu școlar. Aceste evenimente se pot întinde pe o perioadă mai lungă, dar au același scop și deci se confirmă reciproc și întăresc semnificația trecerii.  Trecerea este deci un proces care necesită timp și răbdare. Ce ne facem însă cu nerăbdarea tinereții: I want it all and I want it now! Inteligența artificială le promite copiilor și tinerilor că totul este la un clic distanță. Frustrările impuse de educația formală și de procesul de maturizare sunt foarte greu de îndurat când ai această promisiune la îndemână. Universul alternativ oferit de metavers, cu toate satisfacțiile instantanee fără să-ți impună responsabilități semnificative, devine refugiul multor tineri. Dă dependență și te îndepărtează de lumea reală îngrădită de obligații și eșecuri la fel ca drogurile chimice. Dar te lipsește și de dulceața recompensei câștigate prin efort și merit propriu. Metaversul este în esență un drog care trebuie bine controlat și administrat în doze mici tinerilor. În metavers nu curge sânge (dai reset!) și nu curge nici lapte și miere (sunt cripto!).

Dr. Oana Sever-Cristian

Lingurița de gânduri bune (I)

Am avut ocazia în ultimul an să vizitez mai multe aziluri de bătrâni. În majoritatea celor  acceptabile bătrânii aveau parte de o cameră încălzită, un pat curat și o masă îndestulătoare. Deci asigurau nevoile fiziologice de bază și așteptau să vadă câte zile are omul. Totuși majoritatea proprietarilor și administratorilor de cămine ignoră faptul că omul este o ființă socială. Creierul uman a fost stimulat și s-a dezvoltat datorită interacțiunii sociale strânse dintre membrii tribului în paleolitic. Ori tocmai acest aspect fundamental uman este ignorat. Bătrânii din aziluri sunt lipsiți de contacte sociale stimulative. Majoritatea zac într-un pat așteptându-și moartea. Mulți au demențe iar personalul de îngrijire consideră că nu merită osteneala să-i angreneze în acțiuni recreative de grup: jocuri de societate, cântece, povestiri, plimbări, hobby-uri și așa mai departe. Toate acestea le fac plăcere, îi mențin activi și încetinesc procesul de degradare. În plus nu necesită cheltuieli mari și nici personal supercalificat. E nevoie doar de un pic de umanitate și de schimbarea unor prejudecăți. Haideți să mai evoluăm un pic!

Dr. Oană Sever-Cristian