Monthly Archives: iulie 2013

A venit vacanța!

Una dintre cele mai mari plăceri, pe care le am ca bucureștean aflat în vacanță, este să mă plimb pe străzi în august, când orașul e aproape părăsit. În cursul anului nu am această bucurie decât în diminețile de duminică. Agitația, agresivitatea, aglomerația dispar ca prin farmec, iar orașul este chiar frumos. Numai atunci pot admira în linște monumentele orașului, sau aleile lăturalnice înecate în verdeață și aflate la doi pași de centru. Starea de calm secular pe care mi-o imprimă mă face receptiv la idei noi.
De fapt cele mai bune cărți le citesc în vacanță. Absența presiunii îndatoririlor zilnice îmi lasă mintea liberă și receptivă la nou, sau la profunzimi altfel nebănuite.
De aceea dragi prieteni vă propun câteva cărți de vacanță, care cel puțin pe mine m-au schimbat.
1. Despre natura umană, de Edward O. Wilson, Editura Herald
2. Mintea (scurtă introducere în filozofia minții), de John R. Searle, Editura Herald
3. Cum poate știința determina valorile morale, de Sam Harris, Editura Paralela 45
4. De ce vestul deține încă supremația, de Ian Morris, Editura Polirom
5. Sentimentul unui sfârșit, de Julian Barnes, Editura Nemira
6. Micuța toboșăreasă, de John Le Carre, Editura Rao
Vă doresc o vacanță plină de satisfacții și să ne revedem sănătoși în septembrie!

Reclame