Monthly Archives: octombrie 2013

O reformă nu tocmai uşoară

Cei care au de pierdut de pe urma reformei vor lupta cu mult mai multă energie şi hotărâre decât cei care au de câştigat.
Pacienta tocmai s-a întors din Canada, de la copii. Este vioaie, în ciuda celor 83 de ani, şi nu mai conteneşte să-mi povestească ce minunată şi civilizată e „lumea nouă”. Motivul vizitei la mine îl pomeneşte în treacăt: vrea toate analizele şi un bilet de trimitere la dermatolog. Fiindcă am curiozitatea să o întreb ce caută la dermatolog , îmi arată o zgaibă la un deget al mâinii drepte ce crede că i-a apărut după ce a făcut curat în Canada. Era pur şi simplu un corp străin intra-dermic de sub un milimetru. Mă ofer să îl scot pe loc, dar mă refuză indignată şi îmi cere să o trimit la cel mai bun profesor doctor dermatolog, eventual la spitalul Elias. O întreb la rândul meu de ce nu s-a dus la dermatolog în Canada (unde are asigurare) şi îmi răspunde candid că chiar şi medicul de familie de acolo a refuzat să o primească pentru atăta lucru. În final îmi cere obişnuita reţetă cu medicamentul împotriva colesterolului. Mărturisesc că nu am mai rezistat şi am întrebat-o de ce nu şi l-a luat gratis din Canada. Răspunsul nu a mai fost la fel de candid, dar mi-a confirmat ceea ce ştiam de mult, că acolo nu mai tratează hipercolesterolemia din bani publici, după 75 de ani.
Din fericire nu am astfel de pacienţi în fiecare zi. Majoritatea pacienţilor sunt oameni decenţi, dar derutaţi şi asta nu din vina lor. Acelaşi ministru care astăzi vrea reforma cu orice preţ, le-a spus în urmă cu 5 ani că trebuie să-şi facă anual toate analizele, în luna în care s-au născut. Astăzi domnul ministru îi pune pe colaboratorii săi să le explice pacienţilor că au mult mai puţine drepturi pentru banii pe care-i plătesc asigurărilor. În schimb nu scapă ocazia să anunţe personal că, în urma reformei, medicii le vor sta la dispoziţie pacienţilor zi şi noapte şi le vor face tot felul de servicii medicale. Pentru politicieni reforma e simplă: iei bani dintr-un buzunar al bugetului şi-i muţi în alt buzunar, adică schimbi capitolul de cheltuieli bugetare. Dar ce înseamnă asta în termeni de relaţii şi resurse umane?
În primul rând înseamnă o reeducare a pacientului. Pacientul trebuie să înţeleagă şi să accepte că va avea beneficii mai puţine de pe urma asigurării de sănătate obligatorii. Adică nu-i spun pacientului că am scumpit marfa, ci îi dau mai puţină marfă de aceeaşi bani. Consecinţa indirectă pentru pacient este că va trebui să-şi asume o răspundere mai mare faţă de propria sănătate. Din păcate n-am văzut niciun program de educaţie în sănătate publică la Ministerul Sănătăţii sau la Educaţie care să se adreseze populaţiei. Majoritatea copiilor chiulesc de la orele de sport şi mănâncă chipsuri cumpărate de la poarta şcolii. În toate cârciumile se fumează, iar primul semn de succes social e să te duci cu maşina până după colţ, la pâine.
În al doilea rând înseamnă o reeducare a personalului medical. În cei 13 ani de când există asigurările de sănătate, medicii de familie şi specialiştii din ambulator au fost transformaţi în funcţionari. Au trebuit să verifice dacă pacienţii au acte de identitate, dacă au plătit asigurarea la zi, dacă nu au şi alte venituri nedeclarate, dacă stau acasă în timpul bolii, dacă nu au luat mai multe bilete de trimitere decât au voie şi apoi să raporteze toate aceste lucruri plus multe altele pe hârtie (fiecare filă semnată şi ştampilată!) şi în format electronic. Câtă medicină credeţi că mai face un astfel de medic? Pentru că majoritatea medicilor îşi respectă meseria, aceste responsabilităţi au fost pasate în cea mai mare parte asistenţilor medicali. Problema este că şi ei, de fapt, au altă treabă pentru că nici ei nu sunt funcţionari. Mutarea accentului pe îngrijirea sănătăţii în ambulator (în afara zidurilor spitalului) presupune că aceşti profesionişti vor trebui să facă o mulţime de manopere şi proceduri. Câţi asistenţi mai au îndemânarea să pună o sondă vezicală în cazul unei retenţii acute de urină? Sau câţi credeţi că ar mai acceptă să o facă, când e mult mai uşor să stai la un birou şi să eliberezi o adeverinţă pentru motivarea absenţelor? Nu am văzut niciun program al ministerului pentru reîmprospătarea cunoştinţelor practice ale asistenţilor medicali şi niciun program pe termen lung pentru atragerea şi formarea unui număr mai mare de tineri în această meserie.
În al treilea rând, reforma presupune un transfer de tehnologie. Spitalul modern înseamnă o concentrare de tehnologie medicală sofisticată şi scumpă. Medicina modernă nu se mai face doar cu stetoscopul şi ciocănelul de reflexe. Câte facilităţi de credit au fost puse la punct pentru a sprijini dotarea medicilor din ambulator? Statul nu face investiţii în medicina de familie şi nici în ambulatorul de specialitate, dar în mod ipocrit (în calitate de gardian al bunăstării cetăţenilor) va impune standarde tehnice de calitate pe care el însuşi nu a fost în stare să le atingă.
Am lăsat la urmă chestiunea cea mai dureroasă. Cine sunt asiguraţii? Dacă eşti mai de stânga, pui pe primul plan drepturile şi solidaritatea umană şi consideri că toată lumea trebuie să beneficieze de asistenţă medicală. Dacă eşti mai de dreapta, pui accentul pe responsabilitate şi efort personal şi consideri că oamenii trebuie să primească în funcţie de cât contribuie. Aceasta este o problemă fundamentală pe care societatea în ansamblul ei trebuie să o rezolve. Faptul că avem un guvern de coaliţie social-democrat (de stânga) şi liberal (de dreapta) cu ne ajută cu nimic să lămurim chestiunea.
Dr. Oană Sever-Cristian

Reclame