Monthly Archives: mai 2014

Scene de viață bucureșteană. Les fleurs du Mall.

Azi m-a alergat Charlie de-a scos untul din mine. Rever, forehand, rever, forehand….până la loc comanda. Mă dor până și mușchii pe care nu știam că-i am. Cu pași nesiguri mă îndrept spre terasa din apropiere ca să mă premiez cu o bere rece. Când să mă așez, ghinion … un vânt nebun, stârnit din senin, ridică praful străzii și fețele de masă. Chelnerii încep să strângă grăbiți și mă invită în salon. Aici, loc berechet la ora asta, așa că mă așez lângă fereastră ca să admir zborul pălăriilor trecătorilor. Halba rece și cu gulerul revărsat îmi monopolizează urgent toată atenția. Răcorit și relaxat privesc pe fereastră, dar vântul s-a mai potolit și odată cu el și distracția. Parcă îmi lipsește ceva. Bag mâna în sac și printre mingile de tenis găsesc tabachera, cadou de la tata. Ei lasă că una mică n-o fi foc. Nu ruginește stentul! Și în plus e tutun cubanez, bio sută la sută. Îl caut din ochi pe chelner și-i arăt tabachera. Dă din cap că ”da” și-mi spune că nu sunt singurul. În spatele meu, la intrarea dinspre promenada Mall-ului, o păpușă trage cu nesaț din niște paie scumpe. Îmi aprind țigara și încep să studiez marfa. Bust bogat, la vedere dintr-un tricou mulat, crupă nervoasă strânsă într-o fustă scurtă, unghii lungi diferit colorate și pantofi de antilopă cu toc imposibil. La ora zece dimineața. Ține în mână un i-phone cât o paletă de ping-pong și vorbește.
„Auzi fată, îl las…
Cum de ce… păi să vezi ce mi-a făcut nesimțitu. Cică să stau să păzesc oala pe foc până face el duș. Am simțit că mă sufoc în bucătărie. Abur peste tot și miros de ..nici nu știu ce era…
Am ieșit urgent la Mall să iau aer…Hai nu vii și tu că e gol p-aici și mă plictisesc…
Nu mă duc fată la proasta aia, că oricum n-a deschis buticul la ora asta…Și n-ai văzut ce fițe făcea cu Costel când am fost să-mi iau pantofii…
Cum care pantofi?…ăia de antilopă …nu-i știi…Hai că-i am în picioare, vino să-i vezi…
Da să vezi curva,… când să plătească Costel, ochi în ochi cu el, mișcare de șolduri, buze umezite… Am zis c-o sparg…
Hai că fac o poză la pantofi să-i vezi…
…catarama e aurită și sunt italienești…
Da dragă, …și când i-a dat Costel cardu’ se făcea că nu știe unde să-l bage…auzi nenorocita. Să și-l bage-n cur!
…da fată sunt cu poșeta cu ținte..
Nu știu fată, a zis că nu mai pleacă în Spania că a prins aici niște comenzi de termopane. Da i-am zis că eu vreau la vară la Ibiza.
…ce crede, c-o să mă duc cu el la mă-sa la Cocârlați să-și ia varza și cartofii ?…
…da’ nu’ș ce au țigările astea, miros altfel…
..aaa, nu, fumează un tip mai încolo..
Alo, domnu’ ! Ce țigări fumați?
Eu? Păii… știți…nu sunt chiar țigări de damă.. de fapt sunt un fel de trabucele…
Ce sunt? …lasă domnu’ …dacă nu știi, fac io o poză la țigarea matale..s-o arăt la prietene.”
Plin de nervi (pe mine și pe Costel), am stins țigara, am pus banii pe masă, m-am sculat și am plecat.

Reclame

Scene de viaţă bucureşteană. Munca aduce fericire.

Lumea îşi pierde culoarea, oamenii îşi pierd vigoarea. Cel puţin aşa credeam până de curând. La două străzi de locul meu de muncă sunt câteva case locuite de mai multe familii. Să treci pe acolo era o adevărată aventură a simţurilor. Muzici răsunau în aer, valuri de usturoi prăjit în ulei îţi invadau nările, verdele crud al cojilor, roşul aprins al miezului şi negrul lucios al sâmburilor de pepene era peste tot locul. Dacă te cufundai în admiraţia decorului, pierdeai toată acţiunea pe riscul tău: sticle goale, mingi de fotbal, dar uneori şi cărămizi zburau prin aer. Recesiunea a lovit crunt zona. Jalea şi disperarea au cuprins familii întregi care nu mai lucraseră de trei generaţii. Oameni tineri şi în putere, din majoritatea familiilor, au luat drumul străinătăţii în căutarea unei vieţi mai bune. Rareori mai auzi câte un scandal, sau mai zboară câte-o roşie aruncată de vreun copil obraznic. Deprimarea este generală, strada este moartă.
Asta până alaltăieri când strada a înviat ca prin farmec. Ploile torenţiale au înfundat conducta deversoare, care a crăpat, iar strada s-a transformat într-un lac de acumulare. În scurt timp a apărut o maşină extraterestră cu braţe, furtune, foreze şi girofare din care au coborât patru cărăbuşi roşii cu dungi reflectorizante şi căşti cu parbriz. Fără să spună un cuvânt au drenat apa şi au început să sape o groapă mare în mijlocul străzii. Acesta a fost semnalul de începere a carnavalului. Fete despletite în capoate de casă, bărbaţi burtoşi în maieu şi şlapi, copii tunşi pe jumătate de cap îmbrăcaţi în geci cu ţinte au năvălit în stradă. S-au instalat scăunele pe marginea gropii, s-au destupat sticle de bere şi s-au rumenit seminţe. Toată lume gesticula, striga şi se agita într-o efervescenţă năucitoare. Muzicile răsunau, glasurile se înălţau şi mai, mai să izbucnească şi un scandal de amor. Dar fericirea generală era prea mare ca să poată fi stricată de atâta lucru. Lucrătorii de la canalizare au rămas insensibili. Cred că aveau şi antifoane pe sub căşti. Localnicii însă şi-au continuat neabătut festivalul spontan în cinstea acestor bravi lucrători. În faţa acestor dovezi, niciun om de bună creinţă nu cred că mai poate să spună că munca nu este privită cu interes în oraşul nostru. Munca este privită, este admirată şi aduce fericirea locuitorilor. Cum puteau nemţii ăia bătuţi în cap să spună că munca te elibereză? Noi ne-am eliberat de muncă şi de aceea putem s-o privim bărbăteşte drept în ochi. De aceea nouă munca ne aduce fericire.