Cu Bubu la congresul de cardiologie
Până când organizatorii mi-au confirmat acceptarea lucrării și m-au inclus în program, cele mai convenabile camere de hotel se dăduseră. Am rezervat deci apartamentul, de fapt o cameră cu un antreu mai larg, dar cu balcon și cu vedere spre bulevardul central din Sinaia și spre munții Baiului. Am hotărât cu M s-o luăm și pe Bubu, mama ei, care tocmai își revenise după o grea suferință. Aerul curat și soarele blând de toamnă aveau să-i facă bine. Ne-am răsfățat bându-ne cafeaua de dimineață pe balcon și privind lumea de pe bulevard. Dar în a treia zi am avut parte de un eveniment. Să fi fost în jur de ora nouă când s-a auzit un vuiet și claxoane pe bulevard. În scurt timp a apărut o coloană de oameni în tricouri și șorturi alergând cu multă râvnă. Surprinși și amuzați am recunoscut unii participanți: domnul profesor X, doctorul Y, chirurgul Z, domnul V de la Institut și încă vreo câțiva, persoane publice din cardiologie. Era crosul cardiologilor. În timp ce noi priveam și comentam într-o stare de oarecare excitate, Bubu tăcea și a continuat să tacă mult timp după ce alergătorii trecuseră. Într-un final ne-a întrebat dacă l-am văzut și pe doctorul B care o tratase cu succes. „Nu, dar de ce întrebi? Dacă era acolo, nu mă mai duceam în viața mea la el! Dar de ce Bubu? Ce fel de oameni serioși sunt ei, oameni cu multă carte și răspundere, să fugă în izmene dimneața prin centrul orașului? Păi o fac pentru binele public, ca să convingă lumea să facă mișcare și să prevină bolile de inimă. Bine, dar nu e suficient că sunt profesori, directori, șefi de secții, cei mai buni în meseria lor pentru ca lume să-i creadă? De ce trebuie să facă tot circul ăsta?” Am privit gânditor spre culmea domoală a muntelui, iar M s-a grăbit să spele ceștile de cafea.
Mi-am amintit evenimentul și întrebarea lui Bubu zilelel trecute la consultații. Pacientul din fața mea fusese la un consult chirurgical, trimis de mine. Chirurgul confirmase diagnosticul și având în vedere evoluția imprevizibilă și necunoscută, dorea să urgenteze un pic intervenția. Pacientul, după ce mi-a arătat că se documentase pe internet și aflase că sunt unele păreri diferite, m-a privit dramatic în ochi și m-a întrebat „dvs. în locul meu v-ați opera?” Omul avea dubii în ciuda diagnosticului meu și a confirmării specialistului. Deci competența noastră nu valora suficient și dorea un angajament emoțional din partea mea. Sunt convins că l-a întrebat același lucru și pe chirurg și probabil i-a cerut și garanții privind succesul procedurii. Ce să-i fi răspuns, că da, nu numai că m-aș opera, dar chiar o făcusem cu câți ani în urmă. Oricum nu s-ar fi liniștit, probabil că ar fi argumentat că eu sunt doctor și am fost tratat preferențial, iar el chiar dacă ar da bani tot n-ar avea nicio garanție. Am tăcut și l-am lăsat în lumea lui și a internetului.
Fără încredere între medic și pacient medicina nu poate fi eficientă, iar încrederea nu se clădește prin gesturi demonstrative. Deci nu, nu trebuie să alergăm la cros ca să accepte pacienții ce le recomandăm!
Dr. Oană Sever Cristian
medicinaevolutionista 