Lingurița de gânduri bune (X)

Trei telefoane la vremea siestei

Romanii erau constructori și manageri excepționali. Unul dintre motivele acestei excelențe este modul de organizare a muncii. Ziua lumină avea douăsprezece ore, deci orele de iarnă erau mai scurte decât cele de vară. Acest lucru permitea un reglaj fin al efortului în funcție de anotimp. Iarna când era frig, umezeală și întuneric, ora de muncă și deci efortul lucrătorilor era mai mic. Trezirea era odată cu răsăritul soarelui când luau și micul dejun, apoi munceau iar a șasea oră era pauză de masă și odihnă – siesta (a șasea oră) –  și apoi lucrau până la apusul soarelui. Romanii erau deci mult mai bine integrați în ritmul naturii și acesta este sigur unul din motivele succesului lor. M-am hotărât să introduc în viața mea această bună tradiție milenară. Deci după masa de prânz moțăiam cu ”Refugiul timpului” al lui Gospodinov căzut pe piept, când a sunat telefonul. Număr necunoscut, dar răspund pentru că reflexul de medic de familie cu bebeluși pe listă nu mă lasă să închid telefonul. Un domn amabil îmi spune că este avocat la o firmă de avocatură celebră. Mă crispez, cine știe ce urmează? Domnul continuă, că vrea să facă un bine pentru că a găsit un portofel pe care vrea să-l returneze păgubașului. Și ce treabă am eu? Păi în portofel era un bilet de internare emis de mine, drept pentru care m-a căutat pe saitul Colegiului medicilor, mi-a găsit numărul de mobil și m-a sunat cu speranța că am numărul de telefon al pacientului. Îl aveam, i l-am dat și i-am mulțumit. Mare lucru tehnologia! Am mutat cartea pe noptieră și am adormit fericit la loc. Telefonul sună din nou. Tot un număr necunoscut și o voce amabilă. Avea numărul meu de la Casa de asigurări. M-am grăbit să-i răspund că nu mai înscriu pacienți noi dar pot să-i recomand câțiva colegi de ispravă, mai tineri. Omul a declinat oferta mea și mi-a spus că reprezintă Școala de copii nevăzători și are de vânzare (cu factură) un set de 50 de pixuri pentru ajutorarea școlii. Ce puteam să fac? Am acceptat și m-am ales cu pixurile. N-o să le termin până la pensie așa că aștept solicitări să le donez. Nu m-am mai culcat și bine am făcut. A sunat pacientul să-mi mulțumească pentru că am ajutat la recuperarea portofelului pierdut.