Lingurița de gânduri bune (IV)

Impozitele și gunoiul

La ultimul meeting din decembrie 1989, Ceaușescu, după ce ne-a cerut să stăm liniștiți la locurile noastre, ne-a promis o sută de lei în plus la leafă. Asta reflectă ce înțelegea el din funcționarea economiei și a societății. Cei o sută de lei nu aveau de unde  să-ți aducă mâncare pe masă, căldură în calorifer sau autobuzul în stație. Atât s-a priceput, iar cei o sută de lei promiși nu l-au salvat.

După un an la Oslo s-a negociat acordul de pace israelo-palestinian care prevedea înființarea statului Palestina. Israelienii, foarte aplicați, doreau să precizeze și să negocieze toate aspectele care fac un stat funcțional. Excedați, palestinienii au replicat că ei vorbeau de un măreț pas istoric și nu doreau să-și piardă vremea cu amănunte gen cine strânge impozitele și cine strânge gunoiul. Reprezentantul Israelului a replicat că rolul statului este tocmai să strângă impozitele și gunoiul. Se pare că această diferență de viziune persistă încă, și nu numai acolo. În România politicienii se întrec să ne promită sporiri istorice de pensii și salarii. Nu reușesc însă să strângă nici impozitul și nici gunoiul (care mai trebuie și reciclat așa cum ne dictează ”ocupanții” din Uniunea Europeană!). Haideți să evoluăm un pic și să-i presăm să-și facă treaba, sau să plece acasă dacă nu sunt în stare.