Tag Archives: relatia medic-pacient

Ajuta-ți medicul!

Ajută-ți medicul!
Are medicul nevoie de ajutor în exercitarea misiunii sale? În practica medicală modernă are nevoie atât de ajutor cât și de ajutoare. Paternalismul medical s-a întemeiat pe un imens orgoliu pentru că fondatorul, Asclepios fiul lui Apolo, era totuși semizeu. Mai apoi, practica medicală a devenit apanajul oamenilor, iar aceștia, în lipsa puterii divine au dezvoltat un complex de superioritate bazat pe puterea cunoașterii. Dacă îți doreai putere asupra oamenilor și nu puteai deveni rege, puteai în schimb deveni medic. Dezvoltarea și difuzarea științei împreună cu eliberarea treptată a oamenilor de sub tiranie au dovedit că paternalismul medical e o formă de hubris, care mai devreme sau mai târziu este pedepsit. Asclepios a fost trăznit de Zeus când a adus la viață un cadavru! Umilința în fața imensității suferinței umane, dar și în fața complexității de necuprins a medicinei moderne, este în final benefică pentru că orice contribuție, din partea oricui ajută.
Pacienții sunt de multe ori prezentați ca victime ale erorilor medicale. Cealată victimă a erorii medicale este medicul însuși. Dacă cerem medicului doar competență tehnică și îndemânare, putem foarte ușor să trecem cu vederea pacientul. Un vechi adagiu, desigur autoironic, spune: ”ce frumoasă ar fi medicina dacă nu ar exista toți acești pacienți care să ne sâcâie cu suferințele lor!” Din fericire pacientul nu este doar problema medicinei ci poate fi și parte a soluției dacă este implicat în propriile îngrijiri. Mulți medici se tem, cu oarecare temei, că implicarea pacienților în îngrijire ar putea duce la creșterea numărului de reclamații și la creșterea sarcinilor personalului medical deja stresat și insuficient. Desigur efortul de a explica și de a-l face pe pacient să înțeleagă costă timp și nervi. Dar un pacient lămurit și cooptat în procesul de îngrijire devine un membru valoros al echipei și un aliat la nevoie. Să nu uităm că pacientul este martorul privilegiat al propriei suferințe atât în calitate de obiect al tratamentului cât și ca observator constant al echipelor medicale care vin și pleacă. Îngrijirea centrată pe pacient nu se poate lipsi de participarea activă a pacientului. Pacientul nu va dori sau nu va putea întotdeauna să participe, precum în cazul urgențelor sau al terapiei intensive. El va trebui însă întotdeauna încurajat să se implice în inițiativele privind siguranța asistenței medicale. Deci nu se pune problema dacă pacientul să fie implicat în respecatrea măsurilor de siguranță, ci doar cum și cu ce rezultat.
Asociația medicilor de familie București – Ilfov (amf-b.ro) dorește să dezvolte o alianță cu pacienții pentru sporirea gradului de siguranță a îngrijirilor medicale și propune spre dezbatere un cod de conduită intitulat simplu Ajută-ți medicul!
Dr. Oană Sever Cristian

Ajută-ți medicul!
1. Cel mai important mod prin care poți să-ți ajuți medicul să evite erorile medicale este să devii membru al echipei medicale care te îngrijește.
2. Asigură-te că toți medicii care te îngrijesc știu toate medicamentele pe care le iei, fie că sunt medicamente pe bază de rețetă, fie suplimente dietetice precum vitaminele sau produsele din plante.
3. Asigură-te că medicul tău știe ce alergii și ce reacții adverse la medicamente ai.
4. Roagă medicul să-ți facă o schemă terapeutică pentru administrarea medicamentelor pe care să o poți citi oricând.
5. Cere informații privnd medicamentul pe care trebuie să-l iei în termeni pe care să-i poți înțelege:
– Pentru ce iau medicamentul?
– Cum trebuie să-l iau și cât timp?
– Ce efecte adverse sunt mai frecvente și ce fac dacă le am?
– Pot să iau acest medicament împreună cu cele pe care le iau deja?
– Ce alimente sau băuturi să evit cât timp iau acest medicament?
6. Cînd ridici medicamentul de la farmacie asigură-te că e cel prescris de medic și că ai înțeles modul de administrare.
7. Cere informații scrise despre posibilele reacții adverse ale medicamentului.
8. Dacă poți alege, mergi la spitalul care face cel mai frecvent operația sau procedura de care ai nevoie.
9. Cât timp te afli în spital întreabă personalul medical cu care ai contact fizic dacă s-a spălat pe mâini.
10. La externarea din spital asigură-te că ai primit toate documentele medicale, inclusiv rețeta și planul terapeutic sau de recuperare.
11. Dacă vei fi supus unei intervenții asigură-te că ai înțeles implicațiile și că ai căzut de acord cu medicul curant asupra ceea ce urmează să-ți facă.
12. Verifică cine e medicul care răspunde de tine pe perioada spitalizării.
13. Asigură-te că personalul medical care te îngrijește în spital deține toate informațiile medicale relevante despre tine.
14. Cere medicului curant să-ți explice rezultatul testelor și implicațiile diagnosticului și procedurilor la care ai fost supus.
15. Cere unei rude sau prieten să asiste la discuția de mai sus.
16. Cere medicului de familie să coordoneze, să armonizeze și să integreze recomandările de îngrijire și tratament făcute de specialiștii care te-au examinat.
17. Programează-te la medic și nu aștepta ca boala să se agraveze și să devină o urgență.


De ce este medicina o profesiune autoreglementată?

Stăteam cu prietena mea psihologă la o înghețată pe terasa castelului Cantacuzino din Bușteni și admiram în tăcere crestele însorite ale Bucegilor. La un moment dat a apărut un domn ce părea construit din accesorii vestimentare, însoțit de o domnișoară foarte vocală. În scurt timp chelnerii au fost somați să se prezinte la masa cuplului, iar portofelul și mobilul au fost etalate ostentativ. După ce s-a mai potolit agitația, prietena mea, care a fost neobișnuit de tăcută în această împrejurare, mi-a spus că incidentul îi amintește de o situație întâlnită în terapie. Un tată de condiție materială bună, afișată cu oarecare superioritate s-a prezentat la cabinet cu o fetiță pre-pubertară care refuza să-i vorbească. Omul a pus pe masă un plic gros cu bani, cu mult peste tariful afișat pe ușă, și i-a cerut să se ocupe de copilă ca să o facă să vorbească. Omul părea hotărât și sigur pe el că știe ce vrea să cumpere. ”Dar oare știa?” s-a întrebat prietena mea. ”Și tu ce-ai făcut în cazul ăsta?” am întrebat-o. ”Deși am nevoie de bani ca orice om, am refuzat plicul și am reprogramat fetița pentru evaluare. Copilul era normal psihologic, problema era tatăl în mare parte absent și în general abuziv.”
Clienții din zilele noastre, pentru că nu este corect politic și nici economic să-i numim bolnavi, suferinzi sau pur și simplu prost crescuți, cred că știu ce cumpără de la medic sau psiholog. O scurtă navigare pe net te face competent în domeniu și după ce compari prețurile și voturile utilizatorilor te duci la fix și cumperi serviciul medical dorit. Nimic mai simplu! Dar tot ce este simplu și clar de la bun început, este în general și greșit. În cazul psihologului majoritatea părinților nu fac decât să-i transmită acestuia responsabilitatea creșterii și educării copilului. Ei își închipuie că banii le vor rezolva problema la fel ca la restaurant. Cu cât dai mai mult cu atât primești mai multă mâncare și băutură și te bucuri de atenția chelnerilor. Într-o relație cum e cea terapeutică dintre medic/psiholog și omul presupus suferind această abordare nu ține. Este ca și cum le-ai plăti prietenilor tăi bani ca să capeți mai multă prietenie de la ei! Oamenii cu mulți bani și educație puțină își închipuie că banii fac ca dorințele lor să devină automat dorințele tuturor celor implicați. Banii lor reprezintă un dizolvant al nuanțelor și diferențelor: orice tabu social sau psihologic devine aparent accesibil. Psihanalizând această abordare prietena mea crede că ”banii reprezintă o satisfacție-substitut și ca dovadă copii disprețuiesc banii pentru că ei au nevoie de dragoste și îngrijire din partea părinților”. Dacă nu ai lucrul real pe care ți-l dorești atunci măcar ai bani cu care crezi că poți să-ți cumperi ceva similar. Totuși banii pot cumpăra mai mult dar numai din anumite lucruri, în schimb îți dau iluzia că poți cumpăra mai mult din orice.
În profesia noastră nu poți să-ți cumperi o ”vindecare” după cum nu poți să-ți cumperi un vis. Prea puțini bani pot face ca un tratament să nu fie disponibil, dar prea mulți nu-l fac mai eficient. Desigur în situații de penurie, mita poate face ca un tratament să fie disponibil preferențial. Într-o țară săracă și cu un stat slab și corupt poți să-ți cumperi un rinichi, într-o țară civilizată cu legi strict aplicate, nu. Și atunci ce cumpără pacientul de la medic sau psiholog, pentru ce plătește el? Pacientul plătește pentru un mijloc, nu pentru un rezultat. Medicul îi pune la dispoziție competențele, tehnologia și empatia sa. Rezultatul rămâne mai mult sau mai puțin incert. Actul medical nu poate fi evaluat la fel cum numeri micii în farfurie sau halbele de bere, sau vezi cât sunt de proaspeți. Este ciudat cum oamenii acceptă cu ușurință faptul că dacă îți iei o cameră la un hotel de cinci stele nu înseamnă că ai garanția unui somn bun cu vise plăcute, în schimb acceptă mult mai greu că mai mulți bani nu-ți asigură vindecarea. Deși medicina a progresat enorm oamenii continuă să se îmbolnăvească și să moară. Poți să-ți cumperi cea mai modernă proteză de șold, dar s-ar putea ca osul să nu reziste; poți să-ți pui cel mai scump stent, dar s-ar putea să faci infarct în altă parte; poți să-ți montezi cel mai performant cristalin, dar s-ar putea ca retina să nu facă față; poți să iei cel mai nou medicament, dar s-ar putea să nu-l suporți. Corpul medical a scris și a implementat protocoale și proceduri, producătorii și autoritățile de reglementare au stabilit standarde de calitate, dar nimeni nu poate ști cu certitudine cum va reacționa organismul pacientului. De exemplu în spitalele care au protocoale și proceduri de bună calitate și aplicate strict, calitățile personale ale chirurgului influențează doar în proporție de 5% rezultatul operației, în schimb caliatea biologică a organismului pacientului influențează rezultatul în proporție de 95%. Consumatorul de servicii medicale vrea certitudini așa că până la urmă totul se învârte în jurul evaluării actului medical și cine să o facă. În acest caz este evident că o navigare pe internet nu este suficientă și doar un membru al profesiunii medicale are expertiza să facă asta. De aceea, fără excepție, în toate țările civilizate legiuitorul a cerut organizațiilor medicilor să-și definească practica și standardele de calitate. În asta constă auto-reglementarea și ea se datorează faptului că noi medicii avem ceva esențial de oferit, ceva care nu poate fi evaluat doar în bani.